Doru Alexander, de 45 de ani, poliţistul de frontieră de la Izvoarele Sucevei a fost eliberat după 24 de ore de arest. Acesta este acuzat că l-a ţinut în casă pe un contrabandist botoşănean fugar. Pe numele acestuia din urmă, Judecătoria Darabani a emis pe 13 ianuarie 2015 un mandat de arestare în lipsă, scrie Obiectiv de Suceava.
Judecătoria Suceava a respins ieri, 31 martie 2015 cererea de arestare preventivă emisă de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pe numele lui Doru Alexander, de 45 de ani, agent de poliţie de frontieră în cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei – Sectorul Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei, luând împotriva sa măsura controlului judiciar.
Luni, 30 martie 2015, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au dispus reţinerea agentului de poliţie de frontieră Doru Alexander pe o durată de 24 ore. Procurorii au apreciat că există probe ori indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că Doru Alexander, de 45 de ani, din Izvoarele Sucevei a săvârşit infracţiunile de favorizarea făptuitorului, participaţie improprie la abuz în serviciu şi luare de mită şi că măsura reţinerii este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii acestuia de la urmărirea penală.
Procurorii au decis că se impune măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru că poliţistul de frontieră a ajutat o persoană urmărită să se sustragă de la punerea în executare a măsurii privative de libertate, cunoscând că pe numele acesteia a fost emis un mandat de arestare preventivă, în sensul că a găzduit-o pe acesta şi nu a încunoştiinţat organele de urmărire despre acest fapt. Pe numele persoanei urmărite, un cetăţean din judeţul Botoşani, Judecătoria Darabani a emis, în lipsă, un mandat de arestare preventivă în data de 13 ianuarie 2015 pentru săvârşirea infracţiunii de “contrabandă”.
S-a mai reţinut de către procurori că agentul de poliţie Doru Alexander l-a determinat cu intenţie pe un alt agent de poliţie să-şi îndeplinească în mod defectuos şi fără vinovăţie, atribuţiile de serviciu, respectiv să interogheze bazele de date specifice, fără a-i aduce la cunoştinţă acestuia motivul solicitării şi luând astfel cunoştinţă în mod nemijlocit de menţiunile existente pe numele persoanei urmărite, a folosit aceste date ce nu sunt destinate publicităţii, cauzând prin acest fapt o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane juridice, în sensul că a îngreunat activitatea organelor de urmărire însărcinate cu punerea în executare a mandatului de arestare preventivă, respectiv localizarea şi prinderea persoanei dată în urmărire naţională.
CITEȘTE:
ACUM: Ofertă social democrată pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Prime uriașe pentru o victorie cu FCSB: Iftime a anunțat CÂȚI bani vor lua jucătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024