Poli Iași a încheiat turul sezonului regulat al SuperLigii pe locul 12, primul deasupra liniei roșii, cu 17 puncte strânse din 4 victorii, 5 remize și 6 înfrângeri.
După un start ratat de sezon, Iașiul și-a mai revenit pe parcurs, iar în partea a doua a turului a avut o perioadă bună, cu un singur eșec în ultimele 9 runde, un 2-3 spectaculos pe terenul Rapidului.
Frustrarea ieșenilor vine din faptul că Poli a înregistrat trei remize în ultimele tot atâtea etape, în două din aceste partide, cu FCU Craiova și Oțelul, ambele de pe teren propriu, echipa lui Leo Grozavu fiind egalată pe final. Cu cele patru pierdute mult prea ușor pe final, Iașiul ar fi fost acum pe loc de play-off.
La finalul turului sezonului regular, președintele Politehnicii Iași, Cornel Șfaițer, s-a declarat nemulțumit de locul ocupat în clasament – 12, dar este de părere că locul echipei a fost unul bun pentru o echipă nou-promovată.
”Nu e un loc care să ne mulțumească și care să ne ofere liniște, dar cred că puteam obține mai mult. Ne așteptam la mai mult, dar nici nu e un dezastru. La lotul pe care îl avem la dispoziție, la prestațiile pe care le-am avut, meritam mai mult. Am pierdut multe puncte pe care le-am avut în mână. Cu cele patru puncte pierdute în final în partidele cu Craiova și Oțelul, discutam de o poziție mult mai realistă față de ceea ce am arătat noi. Pentru că în majoritatea jocurilor am arătat bine. Cu excepția jocului cu CSU Craiova, când după minutul 65, la scorul de 1-1, după ce am rămas în inferioritate numerică, am fost depășiți cu destulă ușurință la toate capitolele, ne-am duelat de la egal la egal cu fiecare adversar în celelalte meciuri. Poli nu a fost dominată de niciun adversar, cu excepția acelui meci”, a declarat președintele Cornel Șfaițer pentru ProSport.
Președintele consiliului director de trupa din Copou nu este de acord cu varianta căderii fizice a echipei și pune evoluția slabă din final pe factorul mental.
”Am fost îngrijorat la începutul campionatului, dar echipa a demonstrat în meciurile cu echipe puternice că poate juca de la egal la egal. Eu îmi mențin declarația pe care am dat-o la începutul campionatului. Cred că putem să ne clasăm în primele zece locuri la final de an și la final de campionat. E normal că am încredere, pentru că știu ce lot avem, ce staff și am văzut că echipa joacă”, a mai spus Cornel Șfaițer.
Omul de fotbal a precizat că obiectivul clubului pentru acest sezon este să evite inclusiv barajul și să termine campionatul pe un loc lipsit de griji.
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024