Au fost zeci de apeluri pentru astfel de fapte, făcute către dispeceratul Poliției Locale.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice au preluat respectivele solicitări care au fost făcute prin intermediul ofițerului de serviciu.
În total au fost 25 de sesizări ale cetățenilor, cu privire la locurile de parcare concesionate și ocupate abuziv de alte autoturisme.
De asemenea au fost sesizate situații de blocare căi de acces, garaje sau ocupare stații de taxi și transport public local.
În acest context polițiștii locali au aplicat 25 sancțiuni contravenționale, din care 8 cu amendă, în valoare totală 2.640 lei dar și un total de 54 puncte de penalizare.
De asemenea, polițiștii locali au monitorizat și fluidizat circulația rutieră și pietonală, la intersecțiile aflate în apropierea unităților de învățământ din zona de responsabilitate a Poliției Locale (str. Octav Onicescu – str. Vârnav, str. Vârnav – Prieteniei, Bd. Mihai Eminescu – str. Nicolae Grigorescu, str. Grivița – str. Tudor Vladimirescu), în intervalul orar 11:30 – 12:15.
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024