În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ.
Astfel, au fost organizate patru acțiuni punctuale, cu sprijinul jandarmilor, prilej cu care s-a acționat atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate peste 300 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 120.000 de lei și au fost reținute 27 de permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare.
În municipiul Botoșani au fost testate cu aparatul etilotest, aproximativ 200 de persoane, două dintre acestea fiind depistate sub influența alcoolului și au fost reținute 17 permise de conducere.
În cadrul activităților desfășurate au fost constatate patru infracțiuni, respectiv tăinuire, contrabandă, deținere de droguri de risc, conducere fără permis.
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
O nouă alertă meteo: COD GALBEN emis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
PERCHEZIȚII: Doi bărbați reținuți pentru furturi din benzinării comise vara trecută – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Peste 1 milion de euro! Fostul atacant de la FC Botoșani a dat lovitura în Turcia
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile