Mai mulți botoșăneni au depus reclamații cu privire la ocuparea în mod abuziv a suprafeței de teren situată între parcarea BIG și sectorul „Flori” din Piața Centrală, pe de o parte, dar și la imposibilitatea realizării unui trafic pietonal fluidizat, prin ocuparea excesivă a aleii cu ghivece cu flori.
Astfel, în ziua de 15 iunie 2023 polițiștii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte al Poliției Locale Botoșani, au desfășurat o acțiune, pe linia respectării prevederilor HCL nr. 138/2020, care interzice expunerea şi vânzarea mărfurilor în afara spațiului închiriat.
S-a procedat la identificarea comercianților care nu respectă suprafața atribuită prin contract şi care ocupă în mod abuziv un spațiu mai mare, îngustând, astfel, calea de acces în piață, prin amplasarea de ghivece cu flori ori mese din lemn în fata spațiilor atribuite. Acest fapt împiedică realizarea unui trafic pietonal fluidizat și favorizează furturile de buzunare.
Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu lucrătorii administrației pieței, aceștia din urmă deținând informațiile cu privire la suprafața atribuită fiecărui comerciant, prin contract.
Toți comercianții au fost avertizați verbal să elibereze de urgență suprafețele suplimentare ocupate. În perioada următoare, zona va fi monitorizată şi vor fi aplicate sancțiuni contravenționale celor care nu se respectă prevederile legislației în vigoare.
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024