O maşină cu un echipaj al Poliţiei Locale se afla în jurul prânzului parcată în zona marcată cu indicatorul rutier ”Oprirea/parcarea interzisă”, din zona Tribunalului Botoşani. Aceeaşi zonă din care numeroşi botoşăneni au rămas fără maşini, după ce le-au fost ridicate de HSR.
În maşină parcată se aflau doi angajaţi ai Poliţiei Locale care, la momentul în care au fost abordaţi de jurnalişt tocmai completau un proces verbal, cel mai probabil pentru blocarea unui vehicul dat fiind faptul că în apropiere se află şi o parcare cu plată. Întrebaţi de ce au parcat tocmai în zona ”interzisă”, unul dintre poliţiştii locali a răspuns:
”Lăsaţi-mă d-le să scriu”, după care, surprinşi de întrebările ziariştilor au demarat în trombă din zonă. Martor la scena petrecută în zonă a fost şi un botoşănean care, susţine că din acelaşi loc i-a fost ridicat autoturismul şi chiar a deschis o acţiune în instanţă o pentru care a obţinut câştig de cauză. ”
Mi-au luat maşina, da şi am câştigat în instanţă şi nici acum nu mi-au dat banii. Abuzuri, abuzuri d-nă, asta fac ei, abuzuri mari, ăştia de la Poliţia Locală, trebuie să îmi dea înapoi vreo 2 milioane şi trei sute. Nu se ia nici o măsură, d-le”, a povestit
Dan Pop, conducător auto.