Daniela Gheorghiescu a preluat de mai multe luni Biroul de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
Fostă elevă a Colegiului Național AT Laurian a participat la ședința cu directorii având propriile emoții.
„Am emoții, recunosc, aflându-mă în fața atâtor dascăli. La mine emoțiile sunt dublate de faptul că învățământul liceal l-am parcurs în această instituție de învățământ și mă încearcă emoțiile de fiecare dată când ajung aici,”
Daniela Gheorghiescu, șef Birou Siguranță Școlară
Este extrem de activă în acțiunile care vizează un climat de liniște în școlile botoșănene.
„Am preluat această structură de siguranță școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție de vreo patru luni de zile. M-am cunoscut cu o parte dintre dvs, din nefericire, motivat de anumite probleme care au apărut în unele dintre unitățile de învățământ. Nu acesta este scopul meu pentru anul școlar în curs. Îmi doresc din tot sufletul să ne cunoaștem cu toți dintre dv doar în situații plăcute pentru a desfășura împreună activități. Îmi doresc foarte mult să existe un parteneriat între instituția Poliției și dvs. Fără să îmi doresc să spun cuvinte mari: aveți tot sprijinul în ceea ce mă privește”,
Daniela Gheorghiescu, șef Birou Siguranță Școlară
Mai departe, șefa „Poliției Școlare” cum mai este cunoscut acest birou a arătat că dorește să facă front comun cu coordonatorii școlilor, bazat pe încredere reciprocă în eradicarea infracționalității din școlile botoșănene: ”Poate nu o să reușim în totalitate, nu cred că s-a reușit undeva, însă îmi doresc cel puțin să nu mai avem infracționalitate gravă care să se soldeze cu consecințe dintre cele mai grave pentru toți participanții la procesul de învățământ”.
Comisarul le-a mai transmis directorilor că așteaptă solicitări pentru a organiza cât mai multe activități preventive în toate unitățile de învățământ din județul Botoșani.
„Vă asigur că reușim să captăm atenția elevilor chiar dacă aceste generații sunt diferite de generațiile de acum 30 de ani, 20 și chiar 10 ani. Sunt copiii noștri, ai tuturor. Toți suntem părinți și toți ne dorim ce este mai bun pentru ei”.
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Prefectul Dan Nechifor, muncă de convingere cu propriii copii: Nu am reușit – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024