De aproximativ două săptămâni de zile, numele unui fost deputat, senator, președinte de partid, personaj extrem de activ în viața publică a județului Botoșani, este vehiculat pentru preluarea unei instituții publice, unde a picat directorul PSD.
Liviu Câmpanu este cel care ar trebui să revină în fruntea respectivei instituții, cu susținere politică de la UNPR. Numele său a tot fost pronunțat de diverse persoane, amatoare de picanterii administrative, la bursa zvonurilor.
În realitate însă, Liviu Câmpanu dă asigurări că respectivele informații care circulă sunt false și mai mult decât atât, nu are de gând să mai revină vreodată în politică.
”Pe bune, renunțând la gluma că aș fi în cărți, nici nu se pune problema. Și nici nu mai fac parte din vreun partid. Sunt foarte concentrat pe activitatea mea de medic”, a declarat Liviu Câmpanu pentru Botoșăneanul.
Și chiar nu mai este tentat să facă politică?
”Nu, am spus-o cu multă convingere că nu! Nu vreau să mai fiu în politică, cu oamenii care sunt în politică acum și la Botoșani și la nivel național. Nu am făcut nici un demers pentru vreo funcție publică”, a subliniat hotărât Liviu Câmpanu.
Fostul politician a condus PNL Botoșani și a pierdut președinția partidului în favoarea lui Florin Țurcanu. A trecut mai apoi la UNPR însă a avut mai multe clinciuri cu Ioan Domonco și a părăsit scena politică, definitiv se pare. A obținut un post diplomatic în Israel pentru o scurtă perioadă și a revenit la prima sa dragoste: profesia de medic.
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile