Un botoşănean a fost trimis ieri în judecată după ce a lovit un agent de poliţie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Tibel Ioan, în vârstă de 68 de ani, din comuna Durneşti, judeţul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj”.
În seara de 15 martie 2017, în jurul orei 19.20, inculpatul a l-a lovit pe Chelaru Tudor-Mihai, agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Durneşti, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu un băţ din lemn peste braţul stâng, în fapt fiind vorba de o manevră de apărare, deoarece lovitura viza capul poliţistului.
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.” – Comunicat Parchet
Tânăr din Botoșani, nominalizat într-o competiție a creatorilor de conținut culinar
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Silviu Prigoană a murit într-un restaurant
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Două zile de spectacol la Teatrul Vasilache cu „Ursul păcălit de vulpe”
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Angajări la Urgențe: Posturi de asistent scoase la concurs
Oana Sava
Nov 12, 2024