Agenta de poliție se întorcea dintr-o misiune desfășurată pe raza județului Botoșani.
S-a întâmplat în cursul acestei zile, in jurul orei 13:35, o autospecială de poliție (inscripționată) a fost implicată într-un eveniment rutier pe raza comunei Șcheia, județul Suceava.
Din primele verificări s-a constatat ca o agenta de poliție din cadrul Postului de Poliție Coșna a condus autospeciala fără semnale acustice sau luminoase, întorcându-se de la o misiune desfășurată pe raza județului Botoșani, în autospecială aflându-se alte două persoane, care au fost supuse unor proceduri judiciare într-o cauză penală.
Agenta de poliție a intrat în depășirea regulamentară a unui autoturism care circula în fața sa, însă șoferul acestuia, fără să se asigure, a inițiat brusc un viraj la stânga pentru a intra pe o stradă laterală, moment în care a intrat în coliziune cu autospeciala.
În urma evenimentului au rezultat rănirea ușoară a șoferului celuilalt vehicul. De asemenea, au fost evaluați de către echipaj medical și agenta de poliție și cei doi pasageri din autospecială, aceștia refuzând transportul la unitate medicală, leziunile fiind superficiale.
Atât agenta de poliție cât și celălalt șofer au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii vătămare corporală din culpă.
(Foto: newsbucovina)
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024