Vine ziua națională a României și ca de fiecare dată Ministerul Afacerilor Interne caută să răsplătească polițiștii prin diferite distincții.
Răsplata constă fie în avansări în grad înainte de termen, fie în avansări în grad pentru rezultate excepționale sau prin decorarea personalului care s-a evidențiat prin realizarea unor misiuni cu grad de complexitate sporit, care au adus la atingerea unor obiective deosebit de importante pentru specificul instituției.
Asta cel puțin așa reiese din solicitarea transmisă de Inspectoratul General al Poliției Române structurilor subordonate, potrivit Sindicatului Europol.
”Dacă în trecut acest tip de recompensă era menit să răsplătească mai degrabă șefii instituției, decât lucrătorii operativi care au înregistrat rezultate excepționale în activitate, sperăm ca de această dată, decorațiile să ajungă cu adevărat la polițiștii merituoși, care contribuie zi de zi prin nenumărate sacrificii personale la impunerea unui climat de ordine și siguranță publică”,
Sindicatul Europol
Distincțiile care vor fi acordate polițiștilor se includ în două categorii, și anume distincțiile adresate ofițerilor de poliție, prin conferirea ordinului bărbăție și credință în grad de cavaler, în grad de ofițer și în grad de comandor.
Agenții de poliție si personalul contractual pot fi decorați prin conferirea medaliilor Crucea Serviciul Credincios, clasa III clasa II clasa I, realizarea Medalii pentru merit Clasa III clasa II clasa I realizarea și Medaliile Bărbăție Și Credință clasa III, clasa II și clasa I.
Conform prevederilor adresei, organizațiile sindicale reprezentative pot participa la ședințele consiliului de conducere în vederea deciderii celor mai merituoși polițiști care să fie propuși pentru conferirea uneia dintre distincțiile amintite. reprezentanții organizației noastre vor participa la toate ședințele consiliul de conducere și vom semnala eventualele abateri de la criteriile stabilite de către ministerul afacerilor interne.
”Sperăm ca de această dată polițiștii cu adevărat merituoși care au înregistrat rezultate remarcabile să fie propuși pentru obținerea acestor titluri onorifice. Dacă aveți cunoștințe despre polițiști care s-au remarcat în activitatea profesională și ar merita conferirea unui titlu din cele amintite mai sus, așteptăm propunerile voastre pe adresa de e-mail a sindicatului [email protected]”,
Sindicatul Europol
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024