În contextul desfășurării festivalului „Zilele Nordului“, care a avut loc în perioada 2 -3 august 2024, în localitatea Darabani, din județul Botoșani, polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat mai multe acțiuni pentru siguranța cetățenilor.
Aceste acțiuni au fost realizate în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani.
Acțiunile au fost structurate pe două paliere principale: asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, respectiv prevenirea și combaterea migrației ilegale. În urma acestor acțiuni, polițiștii de imigrări au legitimat și verificat 25 de străini și cetățeni din Statele membre UE/SEE/CHE, respectiv din Cuba, Republica Moldova, Croația și Spania.
Ca urmare a verificărilor efectuate nu au fost constatate nereguli. Străinii legitimați au fost informați cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au pe teritoriul României, precum și despre măsurile care pot fi aplicate în cazul nerespectării legislației în domeniu.
Aceste acțiuni subliniază angajamentul autorităților de a asigura siguranța cetățenilor și respectarea legislației privind migrația pe perioada desfășurării evenimentelor publice.
Dezvoltare accelerată a rețelei de drumuri din Botoșani în mandatul Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Gigi Becali, prima REACȚIE după ce FCSB a pierdut la Botoșani: De ce să fiu supărat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024