Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual a transmis astăzi, 15 aprilie 2024, un comunicat de presă referitor la nemulțumirile din sistem.
Redăm mai jos comunicatul integral:
Continuăm seria revendicărilor oficiale, pe care le adresăm Guvernului și Ministerelor Afacerilor Interne, Finanțelor și Muncii, în calitate de autorități responsabile cu aplicarea politicilor salariale și promovarea actelor normative care privesc drepturile-interesele angajaților Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
În cursul săptămânii trecute, pe fondul unor informații apărute în spațiul public, vizând intenția Executivului și a coaliției de guvernare de a pune în dezbatere publică un proiect legislativ privind salarizarea personalului bugetar, am solicitat din nou – înainte de declanșarea unui conflict de muncă, în temeiul Legii dialogului social – acordarea drepturilor restante, respectiv actualizarea coeficienților de salarizare, a sporurilor, indemnizațiilor și primelor, așa cum acestea sunt prevăzute în Legea-cadru 153/2017, similar altor categorii de salariați bugetari, care au fost puse integral în drepturi, în timp ce familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională a fost discriminată, an de an, prin așa-numitele Ordonanțe de Urgență (OUG-uri) ,,trenuleț”, care au prorogat intrarea în vigoare a legii, la termenele prevăzute în forma inițială a actului normativ.
Apreciem că toate aceste drepturi pot fi reglementate prin OUG, în perioada imediat următoare, până la prima sesiune de alegeri din acest an.
Pe fondul războiului de la granița României și a situației geopolitice și militare actuale, care escaladează periculos, am reiterat necesitatea adoptării, de către factorii politici decidenți, a unor măsuri legislative și fiscal-bugetare, care să asigure predictibilitatea în carieră, în salarizare și în pensionare a angajaților din cadrul MAI și, în general, din SAOPSN, pentru a asigura atât retenția personalului activ în sistem, cât și atragerea tinerilor către aceste profesii de vocație, dar și de mare risc, ceea ce va conduce, implicit, la consolidarea capacității militare ale statului român, precum și la asigurarea unui serviciu eficient de ordine publică, în sprijinul cetățenilor și al comunității.
(Foto: G4Media)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024