În weekendul care s-a încheiat au avut loc mai multe acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Și în weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au continuat acțiunile preventive pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate consumului de alcool și de substanțe interzise la volan pe raza municipiilor Botoșani și Dorohoi, orașul Săveni și comuna Vlăsinești.
Totodată, aceștia au acționat pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte cu risc social, fiind vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane și în care au fost înregistrate fapte care contravin normelor sociale.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 90 de persoane și au fost controlate 65 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 26.545 de lei și a fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
De pildă, în cursul zilei de duminică, 4 septembrie 2022, polițiștii din Săveni au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C 21, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Havârna.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024