Atât țigările, cât și băutura găsită asupra femeii, au fost confiscate.
În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au depistat în flagrant, în incinta Pieței Centrale din municipiul Botoșani, o femeie de 60 de ani , din municipiul Botoșani, care deținea, în vederea comercializării, cantitatea de peste 70 de pachete de țigarete, de diferite mărci și de proveniență duty-free și Republica Belarus, pentru care nu deținea documente legale.
Totodată, asupra acesteia a fost identificată și cantitatea de 8 litri de băutură spirtoasă, oferită spre comercializare, fără documente legale de proveniență.
Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Restaurantele din Botoșani, sub atenta supraveghere a Gărzii de Mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
O școală gimnazială din Botoșani, parte dintr-un proiect cu finanțare europeană
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile