Acolo unde au fost constatate nereguli au fost trasate sarcini pentru remediere.
Acțiunile polițiștilor au avut drept scop verificarea respectării legislației privind securitatea obiectivelor.
În luna noiembrie 2022, polițiștii botoșăneni au organizat mai multe acțiuni pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea obiectivelor, la sălile de jocuri de noroc, agențiile loto și casele de pariuri sportive, din județul Botoșani.
În cadrul acțiunilor au fost verificate 68 de obiective, fiind vizat modul în care acestea respectă cerințele de securitate prevăzute de legislație, precum și respectarea timpilor de reacție a echipajelor de intervenție, în situația în care s-ar impune prezența acestora.
La obiectivele la care au fost constatate nereguli au fost trasate sarcini pentru remedierea acestora, urmând ca polițiștii să monitorizeze realizarea acestora în termenul stabilit. În caz contrar se vor lua măsuri de sancționare.
Totodată, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor minimale de securitate pe zone funcționale si categorii de unități, conform H.G. 301/2012.
Becali vrea să-i ia casa de la Botoșani lui Talpan, juristul de la Steaua: M-a chemat la Procuratură
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
Proiecte majore pentru Botoșani, finanțate din bugetul național
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
Case învăluite de fum în această dimineață, o familie cu doi copii evacuată de pompieri
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
FC Botoșani a împrumutat un fundaș de la Rapid
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile