Zeci de vehicule au fost controlate de către polițiștii rutieri.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cu sprijinul Biroului Rutier Botoșani și Biroului Rutier Dorohoi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea transportului ilegal de persoane și pentru identificarea și sancționarea conducătorilor auto neautorizați care efectuează acest serviciu contra cost, punând în pericol integritatea fizică a pasagerilor și generând concurență neloială față de transportul autorizat.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost controlate 54 de autovehicule, unul dintre conducătorii auto fiind depistat în timp ce efectua transport neautorizat de persoane.
Față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă, în valoare de 1.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea dreptului de a utiliza autovehiculul fiindu-i reținut certificatul și plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
Totodată, în cadrul acțiunii au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 18.750 de lei, pentru abateri la regimul rutier.
Declarația zilei 21 martie 2025
Gabriela Erdic
Mar 21, 2025
Gabriela Erdic
Mar 21, 2025
„Vin și pește”: Trei producători din Botoșani prezenți la un eveniment organizat în premieră
Oana Sava
Mar 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile