Aproximativ 1.100 de poliţişti din judeţele Botoşani şi Iaşi vor acţiona, în perioada 12–15 august, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, informează inspectoratele de poliţie din cele două regiuni.
“Se vor afla la datorie peste 600 de poliţişti ieşeni de la ordine publică, de la rutieră, de la transporturi, precum și de la structurile de intervenţie rapidă, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi de la combaterea criminalităţii organizate. Poliţişti ieşeni vor acţiona cu 253 de autospeciale. Vor fi organizate, zilnic, în această perioadă, 312 patrule de siguranţă publică, dintre care 91 pedestre şi 211 auto. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, 110 poliţişti rutieri ieşeni vor acţiona pe 11 de tronsoane de drumuri naţionale, utilizând în medie, zilnic, peste 9 aparate radar. O atenţie deosebită va fi acordată arterelor rutiere DN2, DN24, DN28 şi DE 583”, potrivit IPJ Iaşi.
“În total, în acest week-end prelungit, vor acţiona peste 500 de poliţişti, de la ordine publică şi rutieră, precum și de la structurile de acţiuni speciale, investigarea criminalităţii economice sau investigaţii criminale. Poliţiştii vor acţiona cu 300 de autospeciale . Vor fi organizate în această perioadă, 342 de patrule de siguranţă publică, dintre care 83 pedestre şi 259 auto. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri vor acţiona pe 8 tronsoane de drumuri naţionale, utilizând în medie, zilnic, 10 aparate radar”, anunţă şi IPJ Botoşani.
Pentru ca sărbătoarea să fie sărbătoare, poliţiştii vă oferă mai multe recomandări preventive. Dacă plecaţi de acasă:
Spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi. Nu lăsați bilete în ușă sau mesaje pe robotul telefonic al căror conținut să îi informeze pe străini că ați plecat în concediu. Atenție: și postările de pe internet, locația sau fotografiile din vacanță, vă trădează.
Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracţii” pentru hoţi.
Dacă vă petreceţi timpul liber în străinătate:
Interesaţi-vă din timp cu privire la legislaţia ţării respective și procurați-vă adresele și telefoanele ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective – informaţii puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe – www.mae.ro.
Înainte de plecare efectuaţi schimbul valutar în moneda de schimb a ţării de destinaţie. În cazul în care moneda respectivă este greu de achiziţionat, puteţi efectua schimbul valutar în euro sau dolari.
Dacă urmează să călătoriţi cu avionul, pe eticheta bagajelor dumneavoastră, treceţi-vă doar numele şi numărul de telefon (Nu și adresa!).
Pe perioada sejurului:
Când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel. Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare.
Păstrați banii şi bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră în seiful hotelului. Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau cunoscute ocazional!
Când părăsiți camera de hotel/pensiune, nu lăsaţi geamurile sau uşa de la balcon deschise mai ales dacă aveţi repartizată o cameră la parter sau la un etaj inferior, unde este posibil accesul în interiorul incintei, prin escaladare.
Nu plecaţi singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau localuri şi nu vă plimbaţi în locuri izolate şi întunecoase! Deplasaţi-vă în grup, nu răspundeţi la provocările altor persoane şi evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate!
Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru!
Nu lăsați în autoturism, la vedere, bunuri de valoare. Atenție: bagajele sau gențile păstrate în mașină, chiar dacă nu conțin valori, pot atrage hoții întrucât aceștia nu știu ce se află în interior.
Dacă vă aflaţi în staţiuni de pe litoral, nu lăsaţi nesupravegheate pe plajă bani sau lucruri de valoare (telefoane, aparate fotografiat/filmat, bijuterii, etc.)! Rugați o persoană de încredere să rămână în locul respectiv!
În caz de nevoie sau dacă ați fost martorului unei fapte ilicite, apelaţi gratuit numărul unic de urgenţă 112!
Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi poliţiei toate amănuntele! potrivit jurnaliștilor de la ziarul zch.ro
Vezi și: Polițiștii botoșăneni la datorie în acest weekend prelungit
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024