Programul ajuns la a 8-a serie de persoane susţinute pentru reintegrare socială.
Programul de prevenire a infracţionalităţii “În siguranţă la volan. Stop accidentelor rutiere!” este implementat la nivelul judeţului Botoşani de către Serviciul de Probaţiune Botoşani, în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani, prin structurile de prevenire şi poliţie rutieră.
Programul a fost conceput pentru a veni în sprijinul reintegrării persoanelor care au comis infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, persoane aflate în evidenţa Serviciului de Probaţiune Botoşani. Faţă de aceste persoane instanţa a dispus fie măsura amânării aplicării pedepsei, fie suspendarea executării pedepsei.
În perioada 11 iulie – 1 august 2023, reprezentanţi ai Serviciului de Probaţiune Botoşani şi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani – Serviciul Rutier şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat, cu un grup ţintă de 18 de persoane, 4 sesiuni ale modulului de bază din cadrul programului. Activităţile au vizat sprijinirea participantilor pentru a obţine informaţii de natură juridică şi comportamentală, dezvoltarea unor atitudini favorabile respectării legislaţiei rutiere, analizarea şi înţelegerea mecanismelor comportamentului propriu, conştientizarea factorilor care îi predispun la comiterea de infracţiuni şi dezvoltarea capacităţii de a exercita autocontrol astfel încât riscul de recidivă să fie redus.
Prin abordarea unor teme de legislaţie rutieră, a unor aspecte legate de comportamentul neadecvat la volan (cauze şi consecinţe), a unor informaţii din sfera procesului decizional la volan, cu accent pe perspectiva victimei, precum şi a unor concepte privind factorii de risc şi paşii spre infracţiune, s-a dorit informarea şi sensibilizarea participanţilor, reducerea riscului de victimizare a populaţiei şi creşterea gradului de conştientizare cu privire la pericolele la care se expun, atât ei, cât şi ceilalţi participanţi la trafic, în situaţia în care nu se respectă normele legale.
Vizionarea unor materiale video de impact (filme tematice, spoturi audio-video), completarea unor fişe de lucru, prezentarea unor studii de caz, a unor confesiuni ale persoanelor sancţionate penal pentru infracţiuni rutiere alături de utilizarea unor strategii interactive au vizat adoptarea de către grupul ţintă a unei conduite responsabile în trafic.
Sesiunea nr. 3 a Programului, având drept temă “Procesul decizional la volan şi perspectiva victimei”, a oferit informaţii referitoare la efectele consumului de alcool/droguri/substanţe psihoactive la volan, la identificarea procesului decizional în trafic şi la conştientizarea modului în care consumul de substanţe modifică procesele psihice, autocontrolul, comportamentul violent şi reacţiile motrice. În acest context, participanţii au putut proba, cu sprijinul lucrătorilor Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani, ochelarii care simulează efectele drogurilor sau alcoolului (pe timp de zi şi de noapte).
Totodată, pe parcursul Programului, participanţilor li s-au adus la cunoştinţă prevederile Legii nr. 213/2023 – supranumită Legea Anastasia (intitulată astfel în memoria unei fetițe accidentată mortal de către un șofer care nu deținea permis de conducere auto), care vine în completarea art.91 din Legea nr. 286/ 2009 privind Codul Penal și prevede la art. Unic, un nou aliniat : “3 ind. 1- nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art.192, alin. 2 și 3, dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau art. 336”.
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024