Peste 3 miliarde de lei vechi au fost cheltuite anul trecut pentru achiziționarea unor bunuri necesare pentru ca polițiștii botoșăneni să-și poate îndeplini misiunile și activitățile specifice. Pe lângă autoturisme, stații sau aparate foto, cadrele Inspectoratului de Poliție Județean au cumpărat și cinci echipamente de protecție antiglonț.
Au fost mai fost achiziționate anul trecut peste 200 de mijloace auto din care 56 de autospeciale, dar și o autofurgonetă Dacia Dokker, 8 stații lucru fixe, 3 stații de lucru portabile, 18 rampe avertizare optico-acustică, 2 elevatoare, 1 compresor aer, 2 centrale termice, 2 aparate multiplicat sau 2 aparate foto DSLR.
De asemenea, cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, în anul 2015 au fost achiziţionate 19 staţii de lucru fixe, două laptop-uri şi o imprimantă multifunction.
Pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi a altor fapte antisociale ce se produc la regimul armelor, muniţiilor, explozivilor, substanţelor periculoase şi fitosanitare, poliţiştii au executat în anul precedent, 35 de acţiuni şi au efectuat numeroase controale la unităţi şi persoane fizice care deţin legal armament şi muniţie, în vederea verificării modului şi condiţiilor de asigurare a securităţii armelor şi a bonităţii judiciare şi comportamentale a deţinătorilor, se arată într-un raport al Poliției.
Au fost constatate 32 de fapte contravenţionale şi aplicate amenzi în cuantum total de 4.901 lei.
În anul 2015 nu au existat evenimente deosebite, cum ar fi furturi de armament şi muniţii, fapte grave cu violenţă comise cu arme, explozivi sau substanţe periculoase. (G.E.)
ACUM: Revoluționarii și șefii din administrație se pregătesc să comemoreze eroii din 1989
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Primar amenințat cu moartea într-un LIVE, bărbat adus în cătușe la Botoșani: Îl omor cu mâna mea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un botoșănean care s-a pus pe afumat carne a fost la un pas să dea foc la casă
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile