În aceste zile, polițiștii din Botoșani derulează activități de prevenire a furturilor din locuințe.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi prin Biroul de Proximitate au desfăşurat joi, 29 decembrie 2022, pe raza municipiului Botoşani, în zone cu risc infracţional ridicat, activităţi de prevenire a populaţiei în legătură cu furturile din locuinţe.
Modalităţile de comitere a furturilor din locuinţe sunt multiple, de la efracţie, chei potrivite, escaladare, până la împrietenire.
Discuţiile poliţiştilor cu cetăţenii au vizat şi două metode des folosite de infractori:
-Metoda “ACCIDENTUL” care presupune că escrocii, folosind calităţi false (avocat, procuror, poliţist sau medic) contactează telefonic victima, o anunţă că o rudă apropiată a provocat un accident rutier şi îi solicită diverse sume de bani sub pretextul că aceasta are nevoie de bani pentru a acoperi pagubele;
-Metoda “VOIAJORII” care presupune că escrocii bat la uşile sau porţile victimelor sub diverse pretexte (vânzători ambulanţi, presupuşi cumpărători ai unor produse puse la vânzare de gazde, reprezentanţi ai unor instituţii publice, solicită schimbarea unor bancnote de valoare mare, doresc achiziţionarea de cupoane de călătorie, etc), observă unde sunt ţinuţi banii şi îi sustrag.
Totodată, având în vedere că, pe perioada minivacanţei prilejuită de trecerea în Noul An, unele persoane aleg să-şi petreacă sărbătorile departe de casă, poliţiştii au făcut recomandări legate de protecţia imobilului.
Cu acest prilej, poliţiştii au discutat şi cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi au distribuit/afişat materiale informativ-preventive menite să sporească siguranţa locuinţelor.
Pentru evitarea furturilor din locuinţe, poliţiştii vă recomandă :
• nu faceţi publică, pe reţelele de socializare, plecarea de acasă ;
• nu postaţi fotografii/filmuleţe din concediu decât după revenirea acasă;
• evitaţi să postaţi pe internet imagini cu obiectele de valoare din locuinţa dvoastră, configuraţia acesteia sau posibile căi de acces;
• evitaţi check-in-urile aducătoare de like-uri din aeroport sau alte locaţii;
• procuraţi şi montaţi la uşile de acces în apartamente, garaje şi ferestre mecanisme de închidere sigure şi rezistente şi/sau grilaje;
• asiguraţi un iluminat corespunzător pe casa scării sau curte;
• când părăsiţi domiciliul verificaţi dacă aţi închis bine uşile şi ferestrele;
• nu lăsaţi cheia sub ştergătorul de la uşă, în ghiveciul cu flori, în cutia poştală, în tabloul electric de pe hol, sus pe tocul uşii;
• nu lăsaţi bilete în uşă, de genul “lipsesc 3 ore”, “sunt la piaţă”, “sunt plecat în concediu”, prin aceasta putând oferi informaţia răufăcătorilor că pot acţiona nestingheriţi;
• la părăsirea locuinţei, aruncaţi o privire în jur pentru a observa eventualele persoane străine care aşteaptă plecarea dvoastră;
• dacă lăsaţi cheia altei persoane pentru a avea grijă de casă, asiguraţi-vă că aceasta este de încredere;
• dacă s-a pierdut una din chei, schimbaţi yala;
• nu permiteţi accesul persoanelor străine în locuinţă;
• nu lăsaţi singure sau nesupravegheate în locuinţa dv. persoane pe care nu le cunoaşteţi suficient;
• nu discutaţi în public sau în prezenţa unor persoane necunoscute despre bunurile de valoare pe care le deţineţi şi locul unde le păstraţi;
• nu daţi curs întâlnirilor propuse, telefonic, de persoane necunoscute, indiferent de motivele invocate – poate fi un pretext de a vă face să părăsiţi locuinţa care, între timp, poate fi ţinta hoţilor;
• reclamaţi Poliţiei cazurile de prindere în flagrant a hoţului sau orice informaţii deţineţi pentru activităţi infracţionale.
Dacă situaţia o impune, nu ezitaţi să apelaţi 112 – apelul unic de urgenţă!
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024