Deranjați de muzica prea tare, botoșănenii au sunat la Poliție.
S-a întâmplat pe 22 iulie 2023.
În jurul orelor 00:11, în urma unui apel telefonic, patrula auto a intervenit pe strada Marchian nr. 5, la terasa din zonă, pentru fapte de tulburare a liniștii locuitorilor din zonă.
Ajunși la adresa indicată, polițiștii locali au constatat că cele sesizate se confirmă, motiv pentru care au luat legătura cu administratorul terasei, căruia i-au pus în vedere să închidă muzica.
După aproximativ o oră și jumătate, în jurul orelor 01:30, patrula auto a revenit la terasă, tot în urma unui apel telefonic, unde a încercat să discute cu administratorul terasei, dar pentru că acesta a refuzat să coopereze, polițiștii locali l-au sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 61/1991.
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Tânărul care și-a înjunghiat mortal colegul, adus în arest la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024