O nouă acțiune a polițiștilor de imigrări a fost desfășurată luni de polițiștii de imigrări din Botoșani.
Zonele aglomerate, dar și patru societăți comerciale au fost verificate de polițiști.
La data de 28 august 2023, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat, în municipiul Botoșani, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.
În cadrul acțiunii au fost verificate patru societăți comerciale cu domeniul de activitate alimentație publică, dar zi zonele aglomerate (gară, autogară).
12 străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, au fost legitimați. Dintre persoanele legitimate, 11 sunt din Nepal, iar o altă persoană este din Bangladesh.
Din verificări a reieșit că persoanele în cauză au intrat legal în România, în scop de angajare în muncă, nefiind constatate încălcări ale legislației în domeniu.
Străinilor le-au fost aduse la cunoștință, din nou, prevederile O.UG. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv drepturile și obligațiile pe care le au pe teritoriul României, dar și riscurile și consecințele la care se expun în cazul în care intenționează să părăsească ilegal teritoriul României.
(sursa foto - depositphotos.com)
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024