Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost una activă pentru unii tineri din Botoșani care s-au distrat maxim până au ajuns la Poliție.
Trei băieți au fost opriți în trafic de polițiștii rutieri care au fost de serviciu noaptea trecută. Primul, un flăcău de 25 de ani din Dorohoi care se plimba aproape de ora 23:00 pe strada Spiru Haret. Avea 0,81 mg/l alcoole pur în aerul expirat.
Al doilea, de 27 de ani a fost oprit pe Bulevardul Mihai Eminescu, puțin peste 0ra 1:00. Și acesta avea valoarea de 0,81 mg/l concentrație de alcool pur în aerul expirat, concentrație similară cu a unui alt tânăr care se plimba cu mașina, în jur de ora 4:00, pe strada Marchian.
Celor trei conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
În cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024