În perioada 28 septembrie - 2 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi, împreună cu cei din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț și Sectorului Poliției de Frontieră Stânca au acționat pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale, în domeniul piscicol.
Activitățile au avut loc în zona lacului de acumulare Stânca-Costești și s-au desfășurat în baza planului de acțiune Clean Waters 2024, fiind folosite două ambarcațiuni aparținând poliției transporturi și poliției de frontieră.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 50 de persoane, verificate șase autovehicule și șase agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 1.000 de lei.
Totodată, au fost constatate doua infracțiuni.
Una dintre ele a avut loc marți, 1 octombrie 2024, pe malul lacului de acumulare Stânca Costești a fost depistat în flagrant delict un bărbat, de 53 de ani, din orașul Ștefănești, în timp ce desfășura activități de pescuit cu unelte ilegale.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de pescuit prin greblare și harpoane, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile