Sindicaliștii din Poliție fac presiuni pentru achiziționarea de autospeciale noi, după mai multe accidente în care au fost implicate mașinile de serviciu ale agenților.
Sindicatul Europol anunța că doi polițiști au fost răniți, după ce mașina de serviciu, aflată într-o stare avansată de uzură, s-a răsturnat într-o curbă, sindicaliștii sugerând ministrului de Interne Marcel Vela că, dacă tot nu poate achiziționa mașini noi, măcar să achiziționeze un lot de sicrie de la pompe funebre.
"Aseară, doi colegi din cadrul unei secții rurale a IPJ Satu Mare, aflați în misiune la un eveniment sesizat prin 112, s-au răsturnat cu autospeciala într-o curbă între localitățile Satu Mare și Micula", prezintă Sindicatul Europol situația.
Sindicaliștii susțin că autospeciala, pe care o numesc "sicriul pe roți", face parte din categoria Logan 2005, aflată într-o stare avansată de uzură și care nu mai poate fi folosită în misiuni.
"Îi sugerăm domnului ministru, dacă tot nu poate achiziționa mașini noi, măcar să achiziționeze un lot de sicrie de la pompe funebre", afirmă Europol.
O polițistă a fost rănită, joi seară, după ce s-a răsturnat cu mașina între Satu Mare și localitatea Micula. În mașina Poliției erau doi agenți care au fost solicitați la o intervenție printr-un apel la 112, relatează ziare.com. Pe numele polițistei, care era la volan, a fost deschis un dosar penal.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024