Polițiștii rutieri au fost în vizită, ieri, la școala Gimnazială nr. 1 Leorda unde au desfășurat activități de informare și prevenire, le-au prezentat copiilor autospecialele de poliție, iar preșcolarii au primit cadouri constând în jucării și materiale didactice.
Oamenii legii le-au prezentat copiilor regulile de circulație și importanța respectării acestora pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere nedorite.
Într-o modalitate interactivă, cei mici s-au familiarizat cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație, fiindu-le explicată semnificația și importanța fiecăruia, precum și modul de funcționare al semaforului pentru pietoni și pentru mașini.
Prin intermediul jocului, copiii au învățat cum trebuie să se asigure la traversarea străzii și care este modalitatea corectă de a traversa, precum și obligațiile pe care le au când strada este prevăzută cu semafor electric.
În cadrul activității, cei mici au avut acces în interiorul autospecialelor de poliție rutieră și au putut să acționeze semnalele acustice și vizuale al autospecialelor de poliție, simțindu-se și ei, pentru câteva momente, mici polițiști.
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024