Unul dintre consilierii locali aleşi în iunie 2012 vine cu un program inedit pentru botoşăneni. Gheorghe Iavorenciuc şi-a făcut un plan propriu cu aproape 30 de propuneri pe care intenţionează să le promoveze în Consiliul Local pentru a fi transformate în hotărâri.
Mai mult decât atât, ecologistul susţine că după ce şi-a făcut public programul,
atât şeful Consiliului Judeţean cât şi primarul Ovidiu Portariuc au preluat câte un punct pe care deja l-au pus în aplicare.
„Cel mai important lucru pentru mine ca şi consilier local este că pot să îmi prezint programul pentru Botoşani Acest program, Botoşani pentru suflet a fost înaintat şi liberalilor şi actualului primar, dl. Portariuc şi am observat că vreo câteva puncte deja au început să fie aplicate. Dl. Ţurcanu a introdus acel autobuz care duce copiii în zone turistice ale Botoşaniului iar dl. Portariuc a anunţat că lunar va face, în calitate de primar un raport”, a declarat
Gheorghe Iavorenciuc.
Printre propunerile iniţiate de Iavorenciuc se regăseşte şi o obligativitate pentru poliţiştii locali care să fie nevoiţi să participe la o serie de cursuri medicale pentru a putea acorda asistenţă medicală de urgenţă atunci când este nevoie. „
Gardienii publici să îşi lase bastonul separat şi să le mai dăm o sarcină să fie primii care acordă primul ajutor în oraş. Ei sunt primii care văd dacă e vreo problemă pe străzile oraşului, să facă cursuri de prim ajutor şi să fie primii care acordă acest ajutor. În lume, pe lângă baston şi pistol, este o trusă pe care o poartă toţi poliţiştii locali sau municipali, ei au câte o trusă medicală la brâu”, a mai spus
consilierul local.
Redăm mai jos programul complet al lui Gheorghe Iavorenciuc
HCL- Angajarea unei echipe de arhitecţi peisagişti pentru a da personalitate oraşului.
HCL- Crearea unui microclimat propice pentru păsări şi alte vieţuitoare în parcuri. Închiderea Grădinii Publice pe timpul nopţii, stingerea luminilor, pentru a da posibilitatea păsărilor şi celorlalte vieţuitoare să-şi întemeieze o familie într-un climat natural.
HCL- Înfiinţarea unui parc zoo.
HCL- Înnobilarea Grădinii Publice şi a celorlalte parcuri cu specii diverse.
HCL - Instituirea unor reduceri la taxele locale locuitorilor care colectează şi predau deşeuri.
HCL- Premierea cetăţenilor care achită la timp taxele locale prin vouchere care să cuprindă bilete spectacole artistice, sportive, tratament, recuperare etc.
HCL – Stimularea unităţilor comerciale de a instala, în faţa acestora 1-2 mese sau terase pe timp de vară, acolo unde este posibilitatea. Primii 2 m de teren concesionaţi vor fi atribuiţi gratis.
HCL – Instituirea a două curse gratuite de tramvai către centru - piaţă, una la ora 9 dimineaţa DUS ,una ÎNTORS peste trei ore .
HCL- Instituirea de sensuri unice şi mijloace de limitare a vitezei în zonele de risc, în circulaţia autoturismelor – SENS GIRATORIU PETRU RAREŞ/BULEVARD
HCL – Gardienii publici să fie vizibili în folosul comunităţii, să schimbe simbolul bastonului cu cel al trusei de prim ajutor. Să facă cursuri şi să fie primii care acordă primul ajutor locuitorilor.
HCL – Asociaţiile şi ONG-urile care au acorduri şi au fost finanţate de la bugetul local, să fie monitorizate şi să prezinte un program de acţiuni în folosul comunităţii. Banul investit să aducă beneficii locuitorilor.
HCL – Acordarea de sprijin asociaţiilor şi ONG-urilor şi includerea unor acţiuni ale acestora în Programul anual de acţiuni din comunitate.
HCL – Comunitatea civilă de artişti şi intelectuali, şcoala să fie stimulate să vină cu propuneri de personalizare a anumitor zone din cartierele lor.
HCL- Predarea terenurilor de joacă, parcuri, spaţiu public în observaţie asociaţiilor de proprietari, altor asociaţii sau persoanelor interesate de aceasta.
HCL - Cooptarea asociaţiilor de proprietari în acţiunea de identificare şi rezolvare a problemei câinilor comunitari din perimetrul acestora.
HCL.- Toate instituţiile de cultură, prin artiştii şi specialiştii acestora să aibă acţiuni diverse fie în stradă, în şcoli, instituţii publice, societăţi private.
HCL- Demolarea punctelor termice şi redarea terenurilor cartierelor respective
HCL - Extinderea cimitirului Eternitatea. Găsirea urgentă a unei soluţii pentru un CIMITIR PUBLIC. Transformarea cimitirelor in oaze de flori si verdeaţă.
HCL- Instituirea de forumuri cetăţeneşti lunare”Primarul la raport”, unde primarul va răspunde locuitorilor la interpelări şi va raporta eficienţa fiecărui ban cheltuit în folos public.
HCL - Cooptarea tuturor instituţiilor artistice profesioniste de amatori pentru optimizarea şi eficientizarea acţiunilor culturale programate.
HCL – Instituirea şi declararea unor acţiuni de nivel naţional şi internaţional care să contribuie la imaginea şi unicitatea Botoşaniului. Exemple: Auto-Moto-Fest, Marşul Respectului, Zilele Eminescu, Oraşul Verde, etc
HCL – Oferirea de gratuităţi extinse tuturor turiştilor care doresc să viziteze obiectivele turistice ale judeţului.
HCL- Instituirea unei curse gratuite zilnice, săptămânale sau de câte ori este nevoie, care să cuprindă obiectivele turistice ale municipiului şi judeţului.
HCL.- Instalarea de cuiburi de berze, pe o stradă propice vieţii acestora: Strada Berzelor.
HCL- Amplasarea de plăcuţe cu denumirea arborilor, arbuştilor şi florilor, adoptarea arborilor de către botoşăneni şi montarea coliviilor pentru păsărele.
HCL- Întocmirea de hărţi cu trasee pentru biciclişti şi montarea de indicatoare adecvate.