Mai mulţi agenţi ai Poliţiei Locale din Botoşani ar putea fi puşi să plătească din propriul buzunar contravaloarea tarifelor de ridicare şi blocare a maşinilor parcate neregulamentar în municipiul reşedinţă. Reprezentanţii SC Hi Speed Recovery SRL susţin că aceştia se fac vinovaţi de returnarea mai multor bani încasaţi de la conducătorii auto în urma unor operaţiuni de ridicare sau blocare a automobilelor. Respectivii şoferi ar fi încălcat regulamentul de circulaţie adoptat de Consiliul Local Botoşani, numai că poliţiştii locali ar fi întocmit greşit procesele-verbale de constatare.
Poliţiştii locali ar fi scris greşit CNP-ul sau alte date din procesele verbale
HSR a trimis o adresă către
Primăria Botoşani în care menţionează că o problemă ce trebuie analizată de comisia de monitorizare este aceea a proceselor-verbale completate de agenţii constatatori şi anulate în urma litigiilor din motive imputabile acestora. Poliţiştii locali ar fi greşit anumite elemente din actele respective, precum CNP-ul sau alte date ori nu le-ar fi întocmit în termen.
„Întrucât din vina agenţilor constatatori care trebuiau să dispună efectuarea măsurilor de blocare, respectiv de ridicare în conformitate cu prevederile legale, însă nu au respectat întocmai toate condiţiile de constatare a unei contravenţii, operatorul a suferit prejudicii, deoarece în ciuda faptului că a consumat resurse (umane şi materiale) pentru îndeplinirea măsurilor, ulterior a fost obligat să restituie contravenienţilor care au câştigat anularea procesului-verbal contravaloarea tarifelor achitate pentru aceste operaţiuni”, arată
Bogdan Juncanaru, reprezentant legal HSR, în adresa remisă municipalităţii botoşănene.
HSR ar fi plătit pentru erori şi acum îşi vrea banii înapoi
În aceasta se precizează că operatorul a efectuat un serviciu, a consumat resurse, dar a returnat contravaloarea tarifului achitat şi a mai şi plătit municipalităţii cotă parte din acele tarife pe care iniţial le-a încasat şi apoi le-a restituit contravenienţilor. Reprezentanţii
HSR susţin că firma a suferit un prejudiciu prin plata unei redevenţe şi solicită primarului să ceară la rândul său
Poliţiei Locale întocmirea unei centralizări a litigiilor prin care instanţele au dispus obligarea
HSR la restituirea sumelor.
„Această situaţie centralizată este necesară în vederea reducerii proporţionale a redevenţei datorată bugetului local din sumele încasate din activitatea de blocare, respectiv ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar”, mai spune
Bogdan Juncanaru, reprezentant legal HSR, în adresa remisă municipalităţii botoşănene.
O ridicare de maşină costa vreo 300 de lei, un salariu de agent 650-700 de lei
Potrivit reprezentanţilor
HSR contravaloarea sumelor returnate botoşănenilor în urma întocmirii greşite a proceselor verbale se ridică la circa 15.000 de lei, iar lichidatorul ar fi dispus recuperarea acestor bani. Un poliţist local are un salariu mediu de 650 – 700 de lei, iar obligarea la plata a numai două operaţiuni de ridicare, de aproximativ 300 de lei fiecare, aproape că l-ar lăsa fără leafă pe o lună.
Directorul Poliţiei Locale nu neagă faptul că agenţii constatatori trebuie să răspundă dacă au întocmit eronat procesele-verbale, dar susţine că nu s-a confruntat cu astfel de cazuri.
„Nici un agent nu a plătit în tot acest timp vreo sumă din buzunarul lui pentru probleme în ceea ce priveşte completarea proceselor verbale (…). E părerea lor (a celor de la HSR – n.r.), nu mă voi pronunţa până nu va exista în instanţă un punct de vedere autorizat, aşa vorbim, şi eu pot să spun. Va exista o instanţă care va hotărî dacă e aşa sau nu e aşa, deocamdată nu am avut nici o situaţie în care să aducă agentul bani de acasă”, a spus
Ioan Onuţu. Potrivit acestuia, dacă instanţa a hotărât ca HSR să dea banii înapoi, a făcut-o pentru că nu s-a procedat corect la blocarea respectivei maşini.
CITEŞTE ŞI:
Gafă monumentală la insolvenţa HSR : Primăria a uitat să ceară 40.000 euro
Primăria în 2013 - „iubire cu forţa” cu hingherii de maşini