Controalele polițiștilor botoșăneni au scos la iveală șoferi care nu respectă nicio regulă atunci când urcă la volan.
La data de 27 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 291, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea permisul de conducere suspendat din luna septembrie. Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea nu avea asigurare obligatorie, motiv pentru care i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Ibănești.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea autorizația de circulație provizorie expirată.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024