Noile măsuri anunțate miercuri, 5 ianuarie 2022, îi pun pe oamenii legii în fața unei noi provocări: trebuie să stabilească dacă cetățeanul poartă tipul sa mască de protecție impus de CNSU.
Cel puțin asta susțin polițiștii afiliați la Sindicatul Europol. Aceștia își îndeamnă colegii să refuze ”să aplice prevederi lipsite de claritate și de logică”.
Ca urmare a ultimelor decizii ale CNSU luate în această dimineață, se reintroduce obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile închise cât și în spațiile deschise.
Elementul de noutate însă este reprezentat de interzicerea utilizării măștilor textile.
”Dacă până în prezent, actele normative vorbeau despre purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, acum se interzice folosirea altor tipuri de măști decât cele medicale sau FFP2. În traducere liberă, Guvernul are pretenția ca polițiștii să verifice tipurile de măști de protecție folosite de cetățeni, dacă sunt conforme si se circumscriu noilor rigori. Dacă cetățenii vor purta măști de protecție textile, sunt pasibili de sancțiune contravențională”,
Sindicatul Europol
Partea ridicolă, spune reprezentanții Europol, va fi atunci când polițiștii vor fi în fața cetățeanului și îi vor cere să prezinte masca la control.
”Asta pentru că există o gamă variată de măști de protecție, inclusiv textile, care conțin filtre de diferite tipuri pe care nu le pot identifica cu ochiul liber nici măcar cei care sunt de specialitate, nu mai vorbim despre polițiști care nici ei la rândul lor nu primesc de la unități astfel de măști de protecție.
Ce să mai vorbim despre riscul generat de scoaterea incorectă a măștii de protecție sau manipularea măștii pe durata procesului de verificare a acesteia. Nu există niciun fel de îndrumare cu privire la modul efectiv în care se va realiza controlul măștilor de protecție. Iar dacă MAI-ul nu a fost în stare să genereze o procedură de sistem cu privire la modul în care se realizează verificarea carantinaților, la aproape 2 ani de la declanșarea pandemiei, nu ne punem speranțe că „specialiștii” vor veni cu lămuriri în cazul noilor restricții cu privire la purtarea măștilor de protecție”,
Sindicatul Europol
În această situație, Sindicatul Europol le recomandă polițiștilor din stradă să refuze să aplice prevederi lipsite de claritate și de logică și ”să-și invite șefii să le arate cum se realizează controlul măștilor de protecție”.
”Pe toată durata pandemiei, profesia de polițist a fost cea mai versatilă. De la intenția ministrului Vela de a împărți Lumina sfântă de către polițiști, identificarea și transportarea celor care sunt surprinși în afara locuinței unde trebuiau să fie carantinați și până la noile sarcini de a verifica măștile de protecție, ne așteptăm că în curând, guvernanți să îi pună pe polițiști să efectueze teste PCR, să consulte persoane care prezintă simptome sau de ce nu, să efectueze operații pe creier acolo unde nu există chirurgi”,
Sindicatul Europol
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024