Noi sancțiuni au fost acordate de polițiști dar și jandarmii pentru botoșănenii care nu respectă prevederile ordonanțelor militare.
În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, în valoare totală de 133.500 de lei, precum și 6 amenzi pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, însumând 3.000 de lei. 117 persoane izolate la domiciliu au fost verificate în cadrul acțiunilor executate în sistem integrat.
De asemenea, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au fost efectuate verificări la 896 persoane izolate la domiciliu și 113 localuri publice cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență.
Totodată, au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 116.000 de lei, dintre care 40 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației în valoare totală de peste 70.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dosar penal pentru un tânăr oprit în trafic, neregulă gravă descoperită la control
Oana Sava
Feb 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Străzile orașului sufocate de mașini: CÂTE vehicule electrice sunt la Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Feb 11, 2025
Bucureștean prins cu falsuri la Botoșani, aplicația e-DAC i-a venit de hac
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile