Sub autoritatea Prefecturii, cadrele Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au continuat sâmbătă în sistem integrat controalele privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.
Respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică în toate zonele aglomerate au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că agenții economici din centre comerciale, piețe, târguri si terase din tot județul au fost controlați cu prioritate.
De asemenea, acțiunile au vizat inclusiv verificări în mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea normelor legale în vigoare.
Iar in urma neregulile constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenţionale în valoare de peste 18.000 de lei.
”Intervenţiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare fizică, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2”,
Comunicat IPJ Botoșani.
La acțiune au luat parte și reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean, Poliției Locale, Poliției de Frontieră, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției de Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Direcției de Sănătate Publică.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024