IPJ confirmă accidentul produs luni, în municipiul Botoșani, când o autospecială a Poliției a lovit un copil.
În urma anchetei interne desfășurată de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, s-a stabilit faptul că la data de 13 decembrie 2021, în jurul orei 13:00, o autospecială de poliție condusă de un lucrător din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce se deplasa pe Calea Națională dinspre strada Manolești înspre strada Cornișa, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui minor care se angajase în traversarea părții carosabile pe marcajul pietonal.
Potrivit IPJ, ”în urma evenimentului minorul nu a suferit leziuni corporale și a refuzat, în mod repetat, transportarea la o unitate spitalicească”.
Vezi și ANCHETĂ internă după ce un copil ar fi fost luat pe capotă de o autospecială a Poliției Rutiere
Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, astfel că față de lucrătorul care se afla la volanul autospecialei a fost dispusă măsura complementară a reținerii permisului de conducere până la finalizarea cercetărilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Se modernizează iluminatul orașului, trei firme interesate de licitație
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
Lovitură de teatru: S-ar fi decis renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024