Sunt specializați în căutare, în identificarea stupefiantelor, în prinderea evadaților sau efectiv de asalt, la percheziții și intervenții ale mascaților.
Bogdan Fedor este unul dintre puținii polițiști pasionați care și-au îndeplinit visul de a instrui și a lucra alături de câini. Zeus, un ciobănesc belgian născut în Centrul Chinologic al MAI de la Sibiu, specializat pe căutare-salvare, îi este partener de teren, dar și membru al familiei.
Bogdan Fedor și Zeus lucrează la Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, în cadrul Departamentului de Criminalistică. Sunt parteneri de trei ani și nu se despart niciodată unul de celălalt. Bogdan Fedor este agent-șef cu experiență, în timp ce Zeus este unul dintre puținii câini polițiști din România din cadrul Ministerului de Interne specializaţi în misiunile de căutare-salvare în mediul natural.
Între Bogdan și Zeus este o relație specială, mai ales că agentul-șef este recunoscut pentru talentul său aparte de a lucra cu partenerii canini – asta mai ales fiindcă pentru Bogdan Fedor, munca alături de câinii polițiști, începută acum şapte ani, depășește sfera profesională, fiind efectiv pasiune pură.
Acesta a dezvăluit pentru Weekend Adevărul modul de pregătire a câinilor polițiști, traseul lor profesional și mai ales legătura specială care se creează între om și animal.
Agentul-şef Bogdan Fedor lucrează ca instructor cu câinii polițiști din 2006. A fost un vis împlinit, mai ales că avea o pasiune deosebită pentru aceste animale, pornită încă din copilărie.
„Eu m-am născut la țară, în satul Prăjeni, județul Botoșani. Unul dintre părinți a fost inginer zootehnist, iar celălalt inginer horticol. De acolo a început pasiunea pentru animale și în special pentru câini. Mereu mi-am dorit să mă ocup de ei, să îi instruiesc. În același timp, am visat mereu să fiu polițist. Așa că, de la vârsta de 14 ani, am plecat de acasă pentru a-mi urma visul. Am urmat Liceul de Poliție la Buzău, iar apoi Școala de Poliție de la Câmpina. Am lucrat la un post de poliție în mediul rural la început, iar mai apoi pe diferite linii de activitate în diferite structuri ale Poliției. Din anul 2006 lucrez efectiv cu câinii, zilnic. A fost un vis împlinit. Asta era ce-mi doream“, spune Bogdan Fedor.
Polițistul botoșănean s-a dedicat total instructajului câinilor polițiști. A urmat cursuri, specializări și a adunat experiență.
„Pe lângă iubirea pentru animale, polițiștii care lucrează cu câini trebuie să se documenteze foarte mult. Fac cursuri, se informează mult și în afara programului, pentru că un animal se confruntă cu multe probleme. Conductorul și partenerul trebuie să le cunoască și să le rezolve“, adaugă Delia Nenișcu.
Bogdan a urmat, în total, peste doi ani de cursuri și perfecționări în domeniul poliției canine. Totodată, spune că ei nu dresează câini, ci instruiesc polițiști canini, pregătiți să intervină în situații critice și să ducă la bun sfârșit misiuni.
„Dresorii sunt la circ, noi suntem instructori. Noi instruim un câine, câinele este pentru noi a doua armă, dar și un salvator. Experiența este acumulată. Doi ani am acumulat cunoştinţe de instructaj pentru lucrul cu câinii. Pentru fiecare câine facem câte un curs – de șase luni, de patru luni“, spune agentul-șef botoșănean.
În plus, datorită experienței acumulate, dar și a priceperii, Bogdan Fedor a ajuns să le predea și altor polițiști cum să lucreze cu câinii. „Am urmat și cursurile de instructor formator pentru a pregăti și pe alți colegi în lucrul cu câinele“, adaugă polițistul.
În Poliția Română, așa cum explică și Bogdan Fedor, câinii îndeplinesc multe misiuni. Fie că sunt specializați în căutare, în identificarea stupefiantelor, în prinderea evadaților sau efectiv de asalt, la percheziții și intervenții ale mascaților. Un câine polițist bun poate salva viața partenerului și, mai ales, poate grăbi rezolvarea unei situații dificile.
„Un câine de intervenție sau de asalt bun poate face munca a 10 polițiști. La un scandal, la o descindere, la o percheziție, un câine poate face diferența atât prin intimidare, dar și prin calitățile sale fizice în urma antrenamentelor. La căutare contează foarte mult abilitatea sa de a descoperi, de a semnala. Pentru că viața unui copil, viața unui bătrân, a unei persoane, în general, depinde de abilitățile sale. Noi nu avem îndemânarea lui, el se duce pur și simplu și găsește. Mirosul său este atât de fin încât ar putea distinge o linguriță de zahăr într-un bazin olimpic plin cu apă“, spune polițistul botoșănean.
Un câine polițist se pensionează la vârsta de 8 ani. După aceea este lăsat la vatră, de cele mai multe ori în familia instructorului și partenerului său.
„Sunt foarte solicitați psihic și fizic și este normal să fie lăsați să se retragă din activitate la vârsta de 8 ani. El trebuie să gândească. Un câine polițist, dacă nu gândește, nu reușește să-și facă misiunea cum trebuie. Câinii aceștia vor ajunge tot la noi, după pensionare. Se creează o legătură de nedescris. Eu nu l-aș putea lăsa, așa cum nici el nu mă lasă pe mine când am nevoie. Noi suntem parteneri pe viață, nu mă pot despărți de el“, spune Bogdan Fedor.
(Foto: Adevărul)
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024