Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost chemaţi în sprijin de cetăţenii judeţului, în medie de 3 ori pe zi, în primul trimestru al acestui an. Împărţite pe categorii, misiunile reprezintă, în principal, 103 incendii şi 33 arderi necontrolate. Alături de misiunile clasice pompierii au trebuit însă să rezolve şi probleme mai puţin obşinuite. Printre altele, este vorba de 15 intervenţii pentru transportul unor persoane supraponderale sau care au rămas blocate în propriile locuinţe, patru intervenţii pentru salvarea unor animale (câini şi pisici) şi 32 alte intervenţii pentru îndepărtarea gheţii sau zăpezii de pe acoperişurile blocurilor.
200 de animale şi păsări salvate
Majoritatea evenimentelor, 73%, s-au produs în mediul rural. Pe timpul intervenţiilor au fost salvate 19 persoane (17 adulţi şi 2 copii). Alţi 9 botoşăneni, victime a diferite situaţii de urgenţă, au ajuns la timp la spital ca urmare a intervenţiei pompierilor. Totodată, au fost protejate de foc bunuri şi instalaţii în valoare de peste 12 milioane de lei. De asemenea, au mai fost salvate şi 200 de animale şi păsări. 6 persoane, majoritatea în vârstă şi imobilizate la pat, şi-au pierdut viaţa în incendiile care le-au mistuit casele. După sosirea pompierilor la locul intervenţiei, nici o persoană nu a fost rănită sau a decedat.
Ora 19:00 – Botoșani la coada clasamentului la prezența la vot
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024