În luna decembrie, inspectorii de prevenire au intensificat acțiunile de control în cluburi, supermagazine, unități de cult, de alimentație publică, de turism și agrement din județ.
Reprezentanții ISU Botoșani au în atenție respectarea condițiilor de securitate la incendiu, modul de exploatare a mijloacelor de încălzire și asigurarea condițiilor de evacuare. Verificările vizează și unitățile care organizează evenimente cu prilejul Revelionului, ținând cont de faptul că acestea vor găzdui un număr mare de persoane.
Pe timpul celor 30 de acțiuni de îndrumare și control desfășurate până astăzi, au fost constatate 46 de nereguli, fiind aplicate 42 de sancțiuni contravenționale din care opt de amenzi în cuantum de 16.000 de lei.
Cele mai frecvente nereguli constatate se referă la :
- exploatarea instalațiilor electrice cu deficiențe sau improvizații;
- folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire cu defecţiuni, improvizaţii sau în condiţii care nu asigură protecţia la foc, potrivit reglementărilor tehnice, faţă de materialele şi substanţele combustibile din spaţiul în care sunt utilizate;
- neverificarea stingătoarelor din dotare;
- reducerea dimensiunilor căilor de evacuare, încuierea ori blocarea uşilor sau a altor căi destinate evacuării ori nefuncţionarea iluminatului de siguranţă.
Aceste acțiuni vor fi continuate și în zilele următoare, vizate fiind unitățile de turism și agrement.
Totodată, în contextul sărbătoririi a 20 de ani de la înființarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, eveniment marcat pe 15 decembrie 2024 în ultimele zile, au fost organizate mai multe acțiuni de informare și educare preventivă în locurile cu aglomerări de persoane din municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Darabani și Flămânzi.
Inspectorii de prevenire au discutat cu localnicii despre incendiile care pot fi provocate de mijloacele de încălzire, coșurile de fum, instalațiile electrice sau de folosirea necorespunzătoare a buteliilor.
Totodată, i-au sfătuit să-și supravegheze copiii în permanență și să nu lase la îndemâna lor chibrituri, brichete, lumânări aprinse sau obiecte pirotehnice.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Primar amenințat cu moartea într-un LIVE, bărbat adus în cătușe la Botoșani: Îl omor cu mâna mea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un botoșănean care s-a pus pe afumat carne a fost la un pas să dea foc la casă
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un cunoscut sportiv din Botoșani și-a anunțat RETRAGEREA: Orice aventură are un final
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile