Odată cu venirea toamnei și după culegerea viilor, mulți dintre cetățeni pregătesc vinul în gospodării.
În condițiile în care acesta nu este depozitat în spații corespunzătoare, care să poată fi aerisite, pe timpul procesului de fermentare pot apărea incidente sau chiar tragedii.
Deși pompierii nu au fost solicitați să intervină în ultima perioadă în astfel de situații, pentru a evita cazurile de intoxicaţie cu dioxid de carbon, acumulat în spații închise, pe timpul fermentării mustului, ISU Botoșani vă recomandă să:
- nu puneţi mustul la fermentat în spaţii închise;
- nu intraţi în încăperile în care fierbe vinul, fără a asigura o ventilaţie corespunzătoare;
- anunţaţi pe cineva că veţi intra într-o astfel de încăpere;
- verificaţi concentraţia de oxigen din încăperea în care intraţi, prin aprinderea unei lumânări. În cazul în care se va stinge, înseamnă cu nu există suficient oxigen;
- sunt mai susceptibili de a se intoxica cei cu probleme respiratorii, cardiace, neurologice.
- nu intraţi în încăperea în care există deja o victimă dacă nu aveți echipament de protecţie pentru că este posibil să vă intoxicaţi şi dumneavoastră;
- sunaţi la 112 în astfel de situaţii.
Precizăm faptul că o persoană care a inhalat cantităţi mai mici de dioxid de carbon prezintă dureri de cap, greţuri - cu sau fără vărsături, ameţeli, tulburări de vedere, greutate în respiraţie. Dacă în aer gazul este în concentraţie foarte mare, persoana în cauză îşi pierde cunoştinţa în câteva minute, iar consecințele pot fi grave. Este foarte important de ştiut că victima nu îşi dă seama că se intoxică deoarece dioxidul de carbon pe care îl emană vinul în timpul fermentării nu are culoare şi nici miros.
PLANTA compromisă la Botoșani pentru al doilea an la rând: Înregistrăm un fenomen de...
Oana Sava
Nov 01, 2024
Vrei să te antrenezi ca la carte? Evită aceste 7 greşeli
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
Valeriu Iftime, dezamăgit după înfrângerea cu Rapid din Cupă: Mi s-a părut un meci urât
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Sucevean oprit în trafic la Botoșani: CE au confiscat polițiștii după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024