Ziua Protecţiei Civile din România, sărbătorită în fiecare an pe 28 februarie, va avea o dublă semnificaţie pentru personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.
”La aniversarea a 83 de ani de la înfiinţarea serviciului care s-a aflat permanent acolo unde semenii noştri au fost în suferinţă, ameninţaţi de numărul tot mai mare al dezastrelor naturale şi catastrofelor, pompierii botoşăneni vor primi simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare – drapelul de luptă al unităţii” – comunicat ISU Botoșani.
Ceremonia militară de acordare a drapelului de luptă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani se va desfăşura pe 28 februarie, începând cu ora 10.00, în Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani.
Acordarea drapelului de luptă s-a făcut prin decret al preşedintelui României, nr. 988 sin 2015, publicat în Monitorul Oficial al României partea I nr. 933 din 17 decembrie 2015. Drapelul de luptă constituie simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare, fiind destinat să reamintească fiecărui militar tradiţiile glorioase ale poporului român, în general, şi ale unităţii căreia îi aparţine, în special, precum şi datoria sacră de a servi cu credinţă patria. Fiecare drapel de luptă are elemente de identificare proprii, în sensul că în cele patru colţuri ale flamurii sunt brodate cu fir aurit cununi cu două ramuri de stejar şi însemnele de armă, iar pe placa ce susţine acvila cruciată şi inelul de pe hampă este inscripţionat numele unităţii. Există şi un regulament al drapelului de luptă, care trebuie respectat cu sfinţenie. Conform acestuia, drapelul de luptă este păstrat în condiţii speciale şi este scos din vitrina sigilată doar cu aprobarea comandantului unităţii şi doar la anumite ceremonii militare, fiind apărat de garda drapelului.
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
PLANTA compromisă la Botoșani pentru al doilea an la rând: Înregistrăm un fenomen de...
Oana Sava
Nov 01, 2024
Vrei să te antrenezi ca la carte? Evită aceste 7 greşeli
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024