Evenimentul va fi organizat marți, 13 iunie 2023.
Marți, 13 iunie 2023, între orele 10:00 – 14:00, Detașamentele de Pompieri Botoșani și Dorohoi își vor deschide porțile pentru toți cei care își doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de pompier militar.
Aceștia vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor afla informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.
Specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire vor fi organiza puncte de informare preventivă, unde vor fi abordate următoarele teme:
- folosirea responsabilă a instalațiilor electrice și de gaze;
- instalarea detectoarelor de fum și de gaz în locuințe;
- supravegherea și informarea copiilor, astfel încât aceștia să cunoască riscurile la care se expun în orice împrejurare.
Activitățile se vor desfășura în aer liber, la următoarele sedii:
- Detașamentul de Pompieri Botoșani, din strada Uzinei nr. 3;
- Detașamentul de Pompieri Dorohoi, din strada Dumbrava Roșie, nr.2.
În situația în care copiii vor fi însoțiți de cadre didactice, accesul se va realiza în mod organizat, pe baza unui tabel nominal al fiecărei clase în parte, întocmit în prealabil.
Acțiunea „Ziua Porților Deschise” este organizată în contextul sărbătoririi Zilei Informării Preventive - Marți 13.
Băncile au băgat comisioane la propriile bancomate
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
VINERI: Bugetul județului intră în dezbateri, Valeriu Iftime propune o dezvoltare „moștenită”
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Un bărbat a făcut focul la ghena de gunoi pentru a se încălzi
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile