Salvatorii le-au vorbit copiilor, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită.
Pompierii botoșăneni încheie săptămâna în mijlocul copiilor. Astăzi, s-au întâlnit cu 250 de preșcolari și elevi de la Grădinița cu Program Normal Cătămărăști Deal, Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi și Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi.
La fel ca în zilele precedente, salvatorii le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că este vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea muniției rămase neexplodate.
În același timp, le-au arătat autospecialele folosite pentru stingerea incendiilor sau pentru salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente ce le pot pune viața în pericol și i-au lăsat să probeze costumele de intervenție.
La final le-au oferit materiale informative din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C.”, „Nu tremur la cutremur” și „Ai grijă la cea mai mare grijă – siguranța copilului tău” și i-au sfătuit:
-să nu se joace cu chibrituri, brichete și să nu aprindă lumânări;
-să nu imite lucrurile periculoase pe care le văd pe rețelele de socializare și să nu accepte provocările persoanelor necunoscute;
-să nu se cațăre în copacii aflați în apropierea liniilor de înaltă tensiune deoarece există pericol de electrocutare;
-să nu se joace în zona căilor ferate și să nu se urce pe vagoanele staționate, nici măcar pentru a face o fotografie;
-dacă văd un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, să se îndepărteze și să cheme un adult să vadă despre ce este vorba.
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024