Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă desfăşoară până pe 10 septembrie instruirea personalului cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din cadrul unităţilor de învăţămînt. Activitatea se derulează în baza planului de pregătire a populaţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă pe 2010 aprobat de prefect.
În cadrul şedinţelor vor fi prezentate modalităţile de prevenire a situaţiilor de urgenţă în şcoli, cu accent pe prevenirea incendiilor. Persoanele instruite vor fi implicate de către specialiştii Compartimentului de Pregătire a Populaţiei şi în exerciţii practice privind organizarea primei intervenţii la locul de muncă şi modul de folosire a mijloacelor iniţiale de stingere. Cadrele didactice vor fi învăţate şi cum să se comporte în cazul descoperirii muniţiei neexplodate.
“Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Nicolae Iorga" Botoşani acordă o importanţă deosebită pregătirii elevilor, cadrelor didactice şi a personalului auxiliar în scopul eliminării riscului producerii unor situaţii de urgenţă în şcoli şi implicit a protejării vieţii acestora”, a afirmat Dorina Lupu, subofiţer relaţii publice ISU Botoşani.
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Marcel Ciolacu vine cu explicații în privința impozitării banilor trimiși între rude
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Andrei Olariu, pompierul din Botoşani care a transformat durerea în curaj
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile