După întâlnirea de duminică după-amiază de la Teatrul Mihai Eminescu, copreşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au ajuns la Dorohoi în jurul orei 17, însoţiţi de eurodeputatul PSD Daciana Sârbu, soţia lui Victor Ponta şi de preşedinţii judeţeni PSD şi PNL, Gheorghe Marcu şi Florin Ţurcanu.
Conform
Realitatea Dorohoiană, în faţa blocului turn, copreşedinţii naţionali USL, au fost întâmpinaţi de primarul Dorin Alexandrescu, preşedintele PSD Dorohoi, Constantin Bursuc, preşedintele PNL Dorohoi, Alin Sorin Clim, viceprimarul municipiului şi câteva zeci de membri şi susţinători ai USL. Victor Ponta şi Crin Antonescu au dat mâna şi au discutat cu numeroşi dorohoieni, dar şi cu comercianţii care pregăteau grătarele pentru ultima seară a zilelor oraşului. Cei doi, însoţiţi de primarul Alexandrescu, de preşedinţii judeţeni PSD şi PNL, împreună cu deputatul Andrei Dolineaschi şi viceprimarul Alin Sorin Clim, au urcat pe scenă unde edilul Dorohoiului a anunţat mulţimea de pe pietonal despre vizita celor doi demnitari.
“Sper să vină vremuri mai bune”
Victor Ponta a spus celor prezenţi că se bucură că a putut veni din nou la Dorohoi, la un an de la vizita precedentă.
„Anul trecut am venit la Dorohoi într-un moment greu pentru dumneavoastră, imediat după inundaţii, acum mă bucur că am putut veni într-un moment de sărbătoare, deşi ştiu că vă este destul de greu în general. Sper să mai vin la Dorohoi, să mă întâlnesc cu dumneavoastră, alături de primarul oraşului, de colegii mei, în momente mai bune. Sper să vină vremuri mai bune. Mulţumesc, sănătate”, a transmis dorohoienilor
Victor Ponta. La rândul său, Crin Antonescu a urat locuitorilor La mulţi ani, cu ocazia Zilelor Municipiului Dorohoi.
„Oraşul dumneavoastră este unul cu o istorie lungă, şi cu mai bune şi cu mai rele. Cred că vrednicia oamenilor din aceste locuri îşi spune cuvântul. La mulţi ani şi Dumnezeu să fie cu dumneavoastră” a spus
Crin Antonescu.
Ponta a dat peste un concurent de la raliuri
Discursurile celor doi politicieni au fost primite cu aplauze. Primarul Dorin Alexandrescu a înmânat celor doi politicieni câte o plachetă aniversară „Dorohoi 604 ani”. La coborârea de pe scenă, Victor Ponta a avut parte de o întâlnire neaşteptată. Este vorba de un pilot de raliuri dorohoian, Lucian Sauciuc care se cunoaşte cu preşedintele PSD de la raliurile desfăşurate în ţară, Victor Ponta fiind un pasionat al acestui sport, participând în repetate rânduri în calitate de copilot. Vizita în Dorohoi a copreşedinţilor USL a durat aproximativ jumătate de oră, de aici ei îndreptându-se spre aeroport.