„Dacă trebuia să se termine în 2015 și se termină în 2014, normal că sunt satisfăcut. Voi nu sunteți satisfăcuți? Că locuiți aici...”, a declarat
Victor Ponta, răspunzând întrebărilor unui ziarist din Botoșani.
Astfel, potrivit constructorului, lucrările se vor termina în luna august, în acest an. În acest context, premierul a confirmat că va fi prezent la inaugurarea drumului și că Guvernul va face plățile imediat după finalizarea proiectului.
„Deci în luna august vin la inaugurare. Cu siguranță. Am zis că dacă se lucrează dăm banii, dacă nu se lucrează nu dăm”, a precizat
primul ministru.
Toată lumea se bucura că nu se face
Cu această ocazie, premierul a amintit de criticile venite din partea reprezentanților PNL și PDL care au susținut tot timpul că PSD nu va realiza acest proiect.
„Ca în România... Toată lumea se bucura că nu se face... Uite că se face și chiar mai devreme”, a subliniat primul ministru.
În cursul anului 2013, atât reprezentanții PNL, cât și cei ai PDL au acuzat că PSD face doar jocuri de imagine și că așa-zisul
„Drum al morții” nu va fi niciodată finalizat.
Președintele PNL Botoșani, Florin Țurcanu, a declarat în mai multe rânduri că guvernul nu va finanța acest proiect. Ulterior, după ce s-au alocat banii, Țurcanu și alți reprezentanți ai PNL au început să se laude că decizia Guvernului a venit în urma presiunilor făcute de liberali. De cealaltă parte, într-o vizită la Botoșani, secretarul general al PDL,
Gheorghe Flutur, spunea că prezența premierului la începerea lucrărilor a fost doar
„un spectacol ieftin de doi bani”.
Dolineaschi îi invită pe adversari la inaugurarea drumului
La începutul anului trecut,
președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi, anunța că DN 29 care leagă Botoșani de Suceava este trecut pe lista de priorități a guvernului. Acesta a făcut demersuri pe lângă premierul Victor Ponta pentru alocarea fondurilor și începerea lucrărilor.
Întrebat ce le spune celor care au afirmat că PSD nu e în stare să realizeze acest proiect,
Dolineaschi a spus că îl invită și pe
Cătălin Flutur, și pe
Florin Țurcanu la inaugurarea drumului,
„pentru că cei doi sunt și ei locuitori ai județului, iar „Guvernare pentru Botoșani” înseamnă guvernare pentru toți botoșănenii, chiar și pentru adversarii acestui proiect”.
VEZI ŞI:
Ponta primit la Baisa de patronul de la UMB: Toată lumea se bucura că nu se face drumul - GALERIE FOTO