La finalul partidei dintre FC Botoșani și CF Brăila disputată pe teren propriu și terminată cu scorul de 5-1, Cristian Popovici antrenorul grupării fanion a județului, a afirmat că, în opinia sa, victoria obținută este una "glorioasă".
El și-a motivat afirmația dând exemplu parcursul bun al oaspeților dar și defensiva ermetică din ultimele etape disputate. Mai mult, tehnicianul susține că, rezultatul este cu atât mai binevenit cu cât, în caz contrar ar fi fost iscate mai multe discuții privitoare la evoluția roș-albaștrilor.
”Eu aș spune că este o victorie chiar cu glorie, pentru că nu știu dacă cunoașteți rezultalele Brăilei din retur. Deci Brăila acumulase până acum opt puncte, noi aveam doar șase, aveau primite doar cinci goluri în șapte etape. Ultimele patru etape nu au primit gol. Și atunci clar că am atras atenția băieților pentru că era clar, dacă noi nu reușeam să câștigăm astăzi era toată lumea călare, că e catastrofă.Și așa numai catastrofă scrie prin ziare, numai catastrofă că nu au putut să îi bată pe Brăila”, a declarat
Cristi Popovici, antrenor principal FC Botoșani. Totodată, antrenorul s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi și susține că se va concentra în continuare pe pregătirea celor șase etape care au mai rămas din acest retur de campionat.