Victoria clară cu care s-a impus în meciul de astăzi, FC Botoşani, 4 - 0 în faţa echipei Săgeata Năvodari, a demonstrat încă o dată forţa grupării fanion a judeţului, neînvinsă în acest retur de campionat. Cel puţin asta a declarat Cristi Popovici la conferinţa de presă de după meci.
Tehnicianul s-a arătat extrem de mulţumit de rezultatul obţinut pe Municipal, însă a menţionat că bucuria va fi una deplină abia peste o săptămână când FC Botoşani va promova şi matematic dacă învinge în deplasare pe Sportul Studenţesc. Redăm declaraţia integrală a antrenorului:
ACUM: Meciul meciurilor: FC Botoşani – Săgeata Năvodari 4 - 0 FINAL „Este o victorie foarte frumoasă cu locul II, una categorică, zic eu că publicul a avut mai ales în repriza a doua parte şi de un spectacol agreabil. Important este că am reuşit să ne păstrăm seria asta de invincibilitate pe teren propriu, ne-am înfipt mai bine pe prima poziţie. În schimb, matematic tot nu suntem promovaţi. Deci mai trebuie să mai aşteptăm încă o săptămână, din câte am înţeles Brăila a bătut la Suceava".
Botoşani - Săgeata: Meciul meciurilor în caniculă - GALERIE FOTO "Mai avem un pas foarte mic de făcut, dar trebuie să fim atenţi pentru că ar fi nu un păcat, ar fi cataclism să ratăm o promovare de pe poziţia de pe care suntem. Felicit băieţii pentru modul în care au abordat jocul, cu încredere, nu s-au speriat, publicul care a fost alături de noi, sperăm ca la primul meci de prima ligă să fie plin stadionul,poate nu mai departe chiar la meciul cu Otopeniul de acasă. Important, repet, este că am arătat în retur că avem o forţă deosebită pentru că din nouă meciuri avem opt victorii şi un singur egal şi asta spune ceva de forţa echipei. Acum îmi doresc matematic să fim promovaţi după care vedem următoarele jocuri”, a fost declaraţia lui Cristi Popovici, antrenorul FC Botoşani.
CITEŞTE:
Antrenor Săgeata: Ne întâlnim în Liga 1 şi ne răzbunăm pentru înfrângerea de azi