Fundaşul stânga Sergiu Popovici (24 de ani) este primul jucător care şi-a reziliat contractul cu FC Botoşani.
Deşi contractul său expira pe 30 iunie, Popovici a plecat deja de la Botoşani, club pentru care în acest sezon a evoluat în doar 14 meciuri, la fel şi în cel trecut, atunci când a fost adus de la Academica Clinceni, din Liga 2.
Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, a vorbit pentru Pro Sport despre situaţia lui Sergiu Popovici.
"Am reziliat contractul lui Popovici. Contractul lui expira la 30 iunie, dar a fost opţiunea lui să plece cu o lună mai devreme. Mai sunt jucători la final de contract cu care vom discuta de luni. Vor fi veniri, sosiri. Aşa e în viaţa fiecărei echipe. Noutăţi o să fie, dar vrem să fim foarte atenţi. Timpul e foarte scurt, vor fi meciuri de pregătire puţine".
Oficialul a mai precizat că la începutul săptămânii viitoare va anunţa lista jucătorilor care urmează să plece.
Printre jucătorii care vor pleca vara aceasta se numără: Călin Albuţ, Bogdan Unguruşan, Alin Cârstocea, Endrick, Robert Elek şi Andrei Herghelegiu. De asemenea, Mihai Roman ar putea pleca în cazul în care va avea o ofertă financiară mult mai avantajoasă.
După cazul cu 100.000 de euro: PRECIZĂRI importante cu bonusurile acordate angajaților la pensionare
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Gabriela Erdic
Jan 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Fraudă în numele RAR cu un document important pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Nu scăpăm de ceață: Meteorologii au prelungit avertizarea
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile