Joi la Judecătoria Botoşani s-a consumat un nou termen în procesul tâlhăriei din 28 decembrie 2012. Spre deosebire de precedentele, de această dată avocaţii au avut pledoarii de aproape o oră şi jumătate. Ei au cerut restituirea întregului dosar la Parchet şi eliberarea tuturor celor aflaţi în arest.
Convorbirea cu Romaşcanu, biletul lui Huţanu, telefonul lui Fediuc
Nu mai puţin de şase avocaţi i-au reprezentat pe cei nouă inculpaţi din acest proces. Atacurile la adresa procurorului şi a poliţiştilor care au instrumentat dosarul au fost mai dure ca niciodată. Astfel, mai mulţi dintre apărători au afirmat că la finalul anchetei li s-au prezentat cinci dosare cu probe, pentru ca în instanţă să constate că, de fapt, sunt şase. Avocatul Cristian Popovici a acuzat înregistrarea ilegală a unei convorbiri pe care procurorul Dragoş Bujorean ar fi purtat-o cu Ioan Romaşcanu în casa acestuia din urmă. Magistratul ar fi făcut acest lucru pe telefonul său personal.
“Nu exista ordonanţă privind efectuarea înregistrării”, a afirmat
Cristian Popovici. Apoi, câteva minute au fost dedicate scrisorii pe care Daniel Huţanu a trimis-o din arest Simonei Huţanu, pe atunci soţia sa. Prin intermediul unui poliţist biletul a ajuns la procurorul de caz.
CITEŞTE ŞI:
Primul termen jaful din decembrie: Cătuşe, pleiadă de avocaţi, tensiune – VIDEO
Potrivit avocatului Popovici, la acea dată nu exista ordonanţa de interceptare a corespondenţei, aceasta fiind emisă ulterior, retroactiv. Respectivul bilet ar fi constituit unul dintre punctele forte în construirea acuzării întrucât Daniel Huţanu ar fi povestit amănunte despre jaf şi bani. Poate cea mai gravă acuzaţie a făcut referire la ce s-a întâmplat cu telefonul lui Aurel Fediuc, fostul ginere a lui Daniel Huţanu. Conform aceluiaşi avocat, omul de afaceri ar fi fost deposedat de mobil fără mandat de percheziţie pe 11 februarie, autorizaţia de percheziţie s-ar fi obţinut abia pe 20 februarie şi între timp în agenda telefonică a acestuia ar fi fost introduse nume de telefon pe care Fediuc nu le avea. Ca atare, s-a cerut eliminarea tuturor acestor probe. Instanţa a anunţat că rămâne să analizeze toate aceste lucruri, judecătorul spunând că este necesar timp pentru a se pronunţa.
Şuhan vede ceva putred în dosar
Dincolo de toate acestea, avocaţii au invocat nulitatea absolută a dosarului pe motiv că unii inculpaţi au fost lipsiţi de dreptul la apărare, iar instanţa nu a fost legal sesizată. Ca atare, au solicitat restituirea cauzei la Parchet. Avocatul Gheorghe Şuhan, care îl reprezintă pe Aurel Fediuc, a arătat că este ceva în neregulă în acest dosar atât timp cât întreaga secţie de penalişti a Judecătoriei Botoşani a găsit tot felul de motive ca să se recuze.
CITEŞTE ŞI:
Încă o lovitură în jaful din decembrie – AFLĂ ce a făcut judecătorul
Avocaţii au mai reclamat şi că nu li s-a dat dreptul să asculte toate CD-urile cu înregistrările care s-au făcut pe parcursul anchetei, că, deşi Simona Huţanu şi Aurel Fediuc sunt acuzaţi de favorizarea infractorului nu s-ar descrie exact faptele care se circumscriu acestei acuzaţii. Mai mult, potrivit unuia dintre avocaţi, Florian Roman, aflat de jumătate de an în stare de arest, ar fi fost băgat după gratii când procurorul ar fi dat peste el pe la Parchet şi ar fi afirmat:
“ce e cu ăsta, e liber? Legaţi-l!”.
"Nu se judecă procurorul"
Simona Bosovici, avocatul tâlhăritului, a arătat că instanţa a fost legal sesizată, că nu s-au prezentat viciile şi neregularitatea sesizării şi a subliniat că avocatul Cristian Popovici avea inculpaţi cu interese contrarii şi era incompatibil atunci când vroia să o apere şi pe Simona Huţanu, după ce avea deja această calitate pentru Daniel Huţanu.
Judecătorul, care a subliniat în mai multe rânduri că se iese din cadrul procesual, le-a transmis celor prezenţi că se judecă faptele din decembrie şi cele ulterioare şi nu procurorul. S-a respins solicitarea de restituire a dosarului la Parchet, precum şi solicitările de eliberare a fraţilor Daniel şi Constantin Huţanu, a lui Florian Roman şi a Andreei Mihalache. Rude ale acestora au fost prezente ieri în sala de judecată.
CITEŞTE ŞI:
Scandal cu tentă sexuală în jaful din decembrie – inside în sala de judecată