Botoşănenii datornici la fondul asigurărilor sociale de sănătate, care trebuie să îşi plătească individual contribuţia, îşi vor achita creanţele la Direcţia Generală de Finanţe Publice, începând cu luna iulie. Dacă pe la sfârşitul anului trecut, restanţele cumulate erau de 7,5 milioane de lei, până în prezent a fost achitată suma de 5,4 milioane de lei.În cazul debitelor rămase, au fost instituite măsuri de popriri pe drepturile salariale.
Aproape 11.000 de somaţii au fost trimise anul trecut botoşănenilor datornici la CAS, care trebuiau să îşi plătească individual cotizaţia la fondul asigurărilor sociale de sănătate pentru a putea beneficia de servicii medicale gratuite. Astfel, o mare parte dintre persoanele fizice care au fost vizate de această măsură şi-au plătit datoriile cumulate. „
Au fost încasaţi 5.347.522 lei în 12 luni ale anului 2011. E foarte bine. Însă din iulie aceste datorii vor fi încasate la ANAF. Nu ne mai ocupăm noi. Noi am trimis somaţii. Nu s-a ajuns la sechestre, dar am început să facem popriri”, a declarat
Rodica Huţuleac, director CAS. Numai în această lună au fost făcute în jur de 300 de popriri pe salarii sau conturi în bancă în cazul rău platnicilor.
(E.Ş.)
CITEŞTE ŞI:
Zeci de mii de botoşăneni datori la CAS - VEZI suma datorată