La rândul său şi primarul Ovidiu Portariuc a declarat că a fost curios încă de la prima oră a dimineţii de luni, 15 iulie 2013 cu privire la decizia pe care o va adopta viceprimarul Iliuţă în legătură cu mandatul de viceprimar. Asta după ce, pe perioada week-end-ului, din partea liberalilor au venit mai multe semnale, spune primarul, cum că Viorel Iliuţă ba ar pleca, ba s-ar răzgândi.
„
Deci după cum am anticipat la finele săptămânii trecute, nu este decât un joc de imagine a PNL-ului, o strategie politică prin care încearcă să se poziţioneze în municipiul Botoşani, nu este vorba de nici un interes administrativ, e un demers strict politic. Eu i-am urat de vineri dacă s-a hotărât să urmeze alt drum, succes şi toată susţinerea în drumul pe care l-a ales”, spus
Ovidiu Portariuc.
"Nu voi ceda presiunilor"
Primarul a declarat că a văzut şi declaraţiile lui Florin Ţurcanu catalogate ca fiind „total neadevărate” în lipsa de colaborare cu consilierii liberali. „
Într-adevăr poate sunt extrem de exigent şi foarte ferm asupra unor lucruri şi de obicei nu fac compromisuri. Din punctul acesta de vedere, într-adevăr s-ar putea să fie dificil de lucrat cu mine. Dar vreau să-i anunţ că nu voi face nici de acum încolo nici un fel de compromisuri şi nu voi ceda presiunilor nici unui grup de interese care are anumite interese legate de Primărie sau de municipiu”, a mai spus
primarul.
"Ar trebui să-şi îndeplinească atribuţiile pe care le are"
Ovidiu Portariuc a mai declarat că va reprezenta interesele cetăţenilor de la care a obţinut mandatul şi va lua decizii în funcţie de binele acestora. De asemenea, nici varianta ca PSD să-şi păstreze ambele funcţii de viceprimar nu este agreată de Portariuc care a declarat că acest lucru nu este prevăzut în protocolul USL la nivel naţional menit să păstreze un echilibru în alianţă. „
La judeţ funcţionează USL într-adevăr la municipiu sunt o serie de probleme din cauza acestor strategii, jocuri de imagine, după cum vedeţi întâlniri cu cetăţenii, consultări, toate sunt din punctul meu de vedere demersuri strict demagogice şi legate de campania electorală permanentă în care se află PNL-ul”, a mai spus
Ovidiu Portariuc.
Primarul a încheiat prin a declara că nu va reveni asupra deciziei cu atribuţiile lui Viorel Iliuţă.
„În primul rând ar trebui să-şi îndeplinească atribuţiile care le are, cele legate de revitalizarea centrului vechi, iată că de două luni de zile nu s-a mişcat nimic acolo, de asta m-am şi exprimat că dacă nu se va mişca nimic nici în următoarele trei luni, voi prelua şi acele atribuţii. Nu a fost o ameninţare dar nici nu pot să stau să aştept doi ani până când lucrurile se mişcă. La fel cum s-a întâmplat şi pe zona de asfaltări, acolo am preluat şi vedeţi şi dv. ritmul de lucrări desfăşurat în oraş în prezent”, a încheiat
Ovidiu Portariuc care a mai menţionat că Viorel Iliuţă are deja atribuţii de care să se ocupe şi nu va ceda şantajului politic la care este supus.
CITEŞTE:
Viorel Iliuţă: Am decis să plec; un singur lucru îl poate întoarce